Comunicat | Stadiul dezbaterii publice despre licitația Historic | Enescu dezarticulat 

București, 11 septembrie 2021


Toate problemele majore ale licitării moștenirii lui Enescu

Inițiatorii și semnatarii petiției Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat

ELIADE DEZMEMBRAT | ENESCU DEZARTICULAT – Petitieonline.com

– muzicieni, muzicologi, profesori, cercetători, scriitori, artiști, jurnaliști, manageri printre cei peste 5.600 de semnatari – doresc să informeze publicul interesat asupra evoluțiilor recente în dezbaterea publică.

În 25 de zile scurse de la anunțul licitației au apărut peste 140 de anchete, articole, interviuri și eseuri, publicate de Cultura la dubă, Europa FM, Libertatea, Europa Liberă, G4Media, Buletin de București, Radio România Muzical, EduPedu, SpotMedia, News.ro, Ziare.com, Agerpres, Newsweek, Adevărul, Realitatea.net, HotNews, Dilema veche, Suplimentul de cultură și Revista 22 (principalele 70 de titluri aici***). Cele peste 140 de articole sunt centralizate, sintetizate și, după caz, preluate pe site-ul Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat (enescueliade.com) Unul dintre petiționari a început, chiar la 19 august, un Thriller Enescu,

Thriller Enescu – Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat (enescueliade.com)

ajuns între timp la 34 de episoade de muzicologie și istorie culturală europeană, analizând și amplificând principalele suspiciuni cu privire la loturile majore Enescu prezentate a fi licitabile. Noutățile, descoperirile, revelațiile sunt numeroase. 

Luni 13 septembrie se întrunește Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC). Va fi o ședință extraordinară, anunțată cu întârziere și deocamdată cu o ordine de zi „anonimizată“ (?), conform titlului fișierului, mai greu depistabil, afișat recent de CNMC. Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor | Ministerul Culturii (cultura.ro).

Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu anunțase la 20.08.2021 că va declanșa o anchetă. Nu există nici o informație publică cu privire la această eventuală anchetă, la 25 de zile de la lansarea licitației, simultan cu declanșasarea unei largi dezbateri publice pe care licitarea unor loturi necunoscute și inedite Enescu a suscitat-o începând chiar cu anunțul de ziua lui Enescu, la 19 august 2021.

În componența Comisiei nu se regăsește nici un muzicolog. Nici Historic nu afirmă că a colaborat cu vreun expert muzicolog din afara casei Historic, adică cu muzicologi și alți specialiști care să nu fie implicați sau interesați direct în vinderea tuturor celor 190 de loturi Enescu (și Jora, și Lipatti, și Celibidache etc.), și anume la prețuri posibil mult supraevaluate – inclusiv prețuri de pornire – care forțează strict și complet eventuala acțiune a instituțiilor Statului în privința unui susceptibil drept de preemțiune.

Comisia are înaintea ei sarcina extrem de dificilă de a desluși corect cantitatea de informații eronate, dubioase sau incomplete prezentate de casa Historic, precum și de a solicita expertize muzicologice din mediul altor experți decât cei apropiați de casa Historic. Documentele principale în dezbatere sunt trei, și acestora dorim să le prezentăm fișa de temperatură după investigațiile colective suscitate de anunțul licitației.

Așa-numitul Certificat presupus a fi al lui Romeo Drăghici, din 1974.

Ridică numeroase suspiciuni: loturile licitate se sprijină în cea mai mare parte pe el și așa au și fost în mod repetat prezentate de Historic. Certificatul Drăghici 1974 este integral problematic. El a fost analizat public in extenso după versiunea citită (dar cu greșeli și neconcordanțe), în urma presiunii publice, de patronul Historic, la 27.08, el citind chiar „muzicologul Enescu“, în loc de „muzicianul Enescu“, ceea ce s-a și anticipat la 29.08: Thriller Enescu Opus Zero – Dilema veche . Versiunea prezentată este vulnerabilă din toate punctele de vedere.

Este un document extrem de scurt care cuprinde extrem de multe informații, unele depășind cu totul cadrul acestei licitații, întrucât afirmă existența la vânzător a unor alte partituri Enescu despre care nimeni nu are deocamdată nici o informație, dar informațiile sunt de competența și în responsabilitatea organismelor abilitate și vor trebui cât mai curând prezentate experților. Rămâne de văzut – pentru cei care au consultat certificatul în original – dacă actul este integral, parțial sau minim olograf, un aspect crucial pentru a demonstra caracterul colecției. Certificatul prezintă „Guarnierius“ (în loc de clasicul Guarnerius/ Guarneri), deci este probabil să nu fi fost scris de Romeo Drăghici însuși, care avea cunoștințe certe de muzicologie încă din anii 1910. RD cunoștea bine franceza și germana: n-ar fi scris nici Oedip(ci Œdipe, cum a scris RD alteori și cum se scrie, fiind o operă cu libret original în franceză), nici „Gebruder“ (pentru Gebrüder“, cum omite să scrie și evaluatorul viorii de la 1885). Iar în română „Familia Regală“ e mai puțin natural decât „Casa Regală“, cum a menționat Historic pretutindeni începând cu 19.08.21 și în lipsa oricărei autentificări/substanțieri a acestei legende. Documentele pomenite sunt numite nu „documente“, „bunuri“, „piese“, „materiale de arhivă“ etc., ci direct și deja loturi, dar poate vânzătorul afirma că certificatul a fost redactat în vederea unei licitații?

RD a fost un avocat de profesie care nu putea emite în vederea unor colegi avocați prezenți și viitori un act atât de scurt, de confuz și de șubred: fără dată exactă (1974 în general) | fără context juridic și muzicologic | fără descrierea circumstanței redactării: de ce era nevoie de acest „certificat“? unde exact și când exact și în prezența a cui exact și de ce exact și în vederea a ce exact și cu ce valabilitate exact și în ce condiții exact (donație sau vânzare?) a fost el redactat? Prezintă el apostile? Are adăugiri/anexe în 1974 sau din 1974 încoace? Prin ce traseu a parvenit exact la Historic (cine anume din familia Capsali înainte de Filip Capsali)? | fără descrierea minimă a provenienței bunurilor | fără a da detalii despre eventuala diferență între documentele Enescu pentru Muzeu și altele, din „colecția mea“ | fără a fi menționat indiferent unde altundeva în opera sa fie existența viorii Wolff 1885 de la Casa Regală, fie filele Œdipe. Certificatul RD nu poate fi legat de nimic altceva scris și publicat RD decât în sens negativ. El nu poate fi pozitiv coroborat. Nu numai că vioara Wolff 1885, legenda regală a viorii Wolff 1885 și cele cinci file Œdipe nu au fost cunoscute și atribuite nicăieri și de către nimeni până în 2013 (ONB)/2014 (ONB expoziție Ateneu și articol Octavian Lazăr Cosma, Muzica, nr. 1.2014)/2021 (licitația). Dar aceste trei elemente capitale nu au fost cunoscute și atribuite nici măcar de RD însuși în oricare alt document decât în certificatul Historic/Capsali. Certificatul (de autenticitate? de proprietate? de donație? de vânzare? de atestare? de expertiză?) e presupus a fi fost redactat când RD avea 83 de ani, era aproape orb și prezenta semne de senilitate conform celor care l-au cunoscut. De pildă Laura Manolache, muzicolog, fost director Muzeul Enescu: „Pe parcursul celor 12 ani [când l-am întâlnit pe Romeo Drăghici la Muzeul Enescu, așadar între 1971 și 1983, deci inclusiv 1974] am constatat degradarea sa pentru că era la apusul existenței. La final s-a ajuns că oricine dorea să ajungă acolo și să sustragă ceva putea face lucrul ăsta“. Controversata licitație a unor bunuri ce ar fi aparținut lui Enescu: rumoare printre artiști, dosar penal la Poliție (europalibera.org) | Este foarte puțin probabil ca astfel de documente ca cele menționate în certificat să fi fost obținute de Drăghici (indiferent pe ce cale) înainte de 1944. Dimpotrivă, există suspiciuni care vor trebui lichidate cum că el însuși a beneficiat de statutul unic oferit al legatarului testamentar în țară tocmai în timpul regimului R.P.R. și R.S.R.

Trăind multă vreme la Iași, Romeo Drăghici a oferit într-un rând cu exactitate amănunte despre ce colecționar a fost: a colecționat nu unicate Enescu, ci piese de serie de o mai mică importanță, precum fotografii și afișe de concerte. Nu numai că el nu a spus deloc că ar fi colecționat el însuși lucruri care i-ar fi aparținut lui Enescu însuși și arhivei postume Enescu, dar chiar și documentele colecționate în nume propriu în jurul activității lui Enescu au fost complet distruse (nici măcar risipite, ci distruse): „Până în luna iunie 1944, păstrasem în casa mea din Iași o vastă bibliotecă, printre care foarte multe cărți de muzică, partituri, cât și o colecție de programe ale tuturor concertelor la care asistasem în decursul anilor atât în țară cât și în străinătate. Printre acestea se aflau și programele concertelor orchestrei alcătuită de Maestru[l Enescu]. Bombardamentele din 5-6 iunie 1944 mi-au distrus complet casa părintească cu tot ce se găsea într-însa“. Cf. Romeo Drăghici, „Enescu în oglinda unei epoci“, în Iosif Sava, Amintirile muzicienilor români. Dialoguri, evocări, confesiuni, București, Editura Muzicală, 1982, pp. 80-96 (aici 82-83).

Între 1944 și 1956, la fondarea Muzeului Enescu, Drăghici a putut strânge alte documente Enescu de la Enescu însuși. Organismele competente ar trebui totodată să-i solicite vânzătorului să explice de ce nu a făcut uz  de certificat niciodată după 1974 și nici măcar vreodată după 1989. Drăghici a început să dețină o „colecție a sa“ abia din august 2021. Historic a mai desfășurat, la 17 septembrie 2019, o licitație cu 130 de loturi Enescu și alți muzicieni, fără a indica proveniența. catalog-george-enescu.pdf (historic.ro) Chiar dacă loturile erau întru totul asemănătoare, în urmă cu doi ani nu a apărut nici o mențiune la o eventuală „colecție Drăghici“. Nici la licitația Enescu de la Casa Artmark din 21 septembrie 2013 nu apar mențiuni la vreo „colecție Drăghici“ (mențiunile la loturile Enescu, vândute sau nu în 2013, nu mai apar pe site-ul Artmark, dar se regăsesc în catalogul publicat atunci). Ca și unele dintre loturile licitate acum, aceste suplimente au fost complet necunoscute publicului expert și celui general din 1974 până în august 2021. Acest certificat fiind din 1974 și referindu-se tocmai la manuscrisele scoase la licitație (exemplu concludent: Lotul 26), el ar fi grav contradictoriu, devreme ce se referă la manuscrise pe care tocmai Romeo Drăghici le-a publicat în 1973 ca aparținând patrimoniului inedit Enescu și fără a afirma vreodată că ele s-ar afla în proprietatea sa, fapt care ar fi contravenit oricum calității sale repetat amintite de legatar testamentar al lui George Enescu. Lotul 26 a fost inedit doar până în 1973, fapt nespecificat vreodată de Historic: în 1974, la presupusul act al lui Drăghici, ele nu mai erau inedite. Nu numai că nu mai erau inedite: deveneau (public și general) manuscrise arondate legatului lui Enescu de către legatarul însuși al lui Enescu

Pentru Lotul 26, două scrisori de la Lydie Cèdre (1891): au fost publicate deja: în traducere – în Romeo Drăghici, George Enescu. Biografie documentară. Copilăria și anii de studii (1881-1900), prefață de Mihnea Gheorghiu, Bacău, Muzeul de Istorie și Artă al Județului Bacău | Inteprinderea Poligrafică Bacău, 1973 (RD73) și au fost ulterior publicate în original, citate și discutate de Viorel Cosma, în Mihai Cosma (ed.), Proceedings of the George Enescu International Festival, Bucharest 2011, București, Editura Muzicală, 2011, pp. 25-32, apoi în Viorel Cosma, Florilegiu enescian (1946-2016), Iași, Editura Pim, 2016, vol. I: Studii, eseuri, comunicări științifice, interviuri, 2016, pp. 589-607 (aici p. 606). Mai mult, tot V. Cosma afirmă – în 2011 | 2016 – că scrisorile Cèdre sunt deopotrivă „lettres publiées […] et les autres, gardées au Musée national George Enescu“ (supra, p. 601).

Prin urmare, bunurile menționate de Certificat nu sunt identificate printr-o listă, nu se cunoaște nici măcar cantitatea/numărul entităților. Bunurile în discuție sunt chiar mai multe și sunt altele decât în loturile licitației prezente sau în oricare alt document despre arhiva și moștenirea Enescu. Certificatul menționează paușal și vag extrem: „numeroase scrisori“ și „alte partituri“ (!). Simplul Certificat RD ridică suspiciuni rezonabile imediate mai mari decât la data sesizării ARTEXIM către MAI: există la vânzător și alte partituri Enescu?! Încă și mai mult, acest act încă nereprodus public a fost prezentat de Historic la 27.08 ca „singurul nostru act“, respectiv „nuanța“ prin care s-ar proba concomitent și autenticitatea tuturor documentelor, și dreptul de proprietate asupra lor, și legitimitatea succesiunii proprietății, și legitimitatea juridică a vânzării.

Vioara Wolff 1885.

O copie Guarneri, așa cum sunt mii de viori de epocă modernă. Prețul de pornire este nejustificat: 50.000 EUR este complet oneros față de £560, cu cât s-a vândut în 2015 o vioară de serie și an identică. Numai atribuirea nedovedită Enescu și legenda Casa Regală sprijină prețul și publicitatea: expertul o include complice la recomandare Tezaur copiind/plagiind pur și simplu, cu tot cu greșeli, textul de prezentare de pe site-ul Historic. Expertiza a fost făcută abia la 3.09.21 (în text apare însă și 5.09.21), după ce s-a dezvoltat reacția publică de contestare, suspiciunile pornind de la evidența că nu există nici o sursă biografică și muzicologică prin care să se ateste că i-a aparținut lui Enescu și a cântat pe ea (a cântat pe multe altele, în principal însă numai pe patru viori), necum că i-ar fi fost dăruită de Casa Regală. Public, legenda dublă Wolff 1885 a apărut abia odată cu expunerea viorii de către vânzător în foaierul ONB în septembrie 2013 (chiar atunci când a avut loc o altă licitație cu câteva loturi Enescu), respectiv la 15 ianuarie 2014 (expo ONB Ateneu) și mai ales acum, la lansarea licitației și întrucât se așteaptă vinderea ei prin licitație sau preemțiune la minim 50.000 EUR. Catalogul viorilor autentice Enescu, cu referințe și fotografii, unde Wolff 1885 nu apare defel, catalog realizat după 60 de ani de cercetări în țară și străinătate de Viorel Cosma: O prețioasă avere patrimonială: Viorile lui Enescu | Muzeul Național „GEORGE ENESCU”   

Specimene: vioară Wolff 1886 vândută cu £1.000 la una din casele de licitații prestigioase.

Bonhams : A German Violin by Gebruder Wolff, Kreuznach, 1886 (3) Vioară Wolff 1885 vândută în 2015 cu £560 prin eBay.

Din rațiuni de dublă legendă inatestabilă, de expertiză absentă și de preț complet nerealist, recomandarea firească și imediată este ca această vioară să fie reexpertizată temeinic, coroborând documentele minime ale vânzătorului cu întreaga literatură muzicologică.

Filele Œdipe.

Au fost evaluate – nu se știe de către cine și în ce condiții de expertiză – la 100.000 de euro și se anticipează obținerea a 300.000 de euro (!). Una dintre file prezintă cele 24 de leitmotive ale operei așa cum au fost rezumate indicativ de Enescu însuși (nu este propriu-zis o „partitură“, nu se poate cânta). Indiferent de unde și de când provine acest lot, acest manuscris muzical Enescu ar fi trebuit cu prioritate absolută să se regăsească la Muzeul Enescu. În literatura de specialitate se depistaseră numai 21 de leitmotive, rezultate exclusiv din analiza partiturii, nu dintr-un document Enescu. Vezi Octavian Lazăr Cosma, „Leitmotivele tragediei lirice Oedip“, Studii de muzicologie II (1966), pp. 23-57, republicat fără modificări în Octavian Lazăr Cosma, Oedip-ul enescian, București, Editura Muzicală, 1967, pp. 102-125. Acest muzicolog este și cel care a analizat deja manuscrisul (în copie, ca urmare a expoziției de la ONB, în septembrie 2013), fără a-l putea în 2014 identifica, atribui și sesiza organismelor competente: vezi O. L. Cosma, „Din nou despre leitmotivele tragediei lirice Oedip“, Revista Muzica nr. 1 | 2014, pp. 10-22. Historic a prezentat și menținut pe site până azi o prezentare oneroasă a piesei de cinci file ca „partitură-manuscris al operei Oedipe“ (!!!): această formulă singură ar fi necesitat sesizarea și intervenția autorităților competente. Analize muzicologice și istorice recente: Cătălin Sava, „Cronica Festivalului Internațional «George Enescu»: Jurnal săptămânal (I)“, Suplimentul de cultură, 4 septembrie 2021, pp. 10-11 și Andreea Apostu, „Un patrimoniu scufundat: saga licitației Enescu“, Revista 22, 3 septembrie 2021. Un patrimoniu scufundat – saga licitației Enescu | Revista 22

Dar chiar fila leitmotivelor Œdipe a fost fotografiată și publicată ca fotografie pe o copertă, fără nici un fel de analiză sau justificare, deja în 1998. Acum 23 de ani, fără ca măcar lumea muzicală cea mai expertă în Enescu să se autosesizeze: fără nici o mențiune la originea, data, calitatea și conținutul manuscrisului. Fără mai ales a se observa că nu sunt leitmotivele din partitura completă definitivă, ci o schiță prealabilă. Fotografia (neclară) a filei apare pe coperta a IV-a a unui mic volum publicat la Galați – are 60 pp. – și pe care se pare că nu l-a recenzat, citat și reprodus nimeni: Viorel Cosma, Un suflet românesc în universalitate, prefață de Viorel Cosma, text stabilit, iconografie selectată, argument, traducere și note de Dan Râpă, Constantin Frosin, Andrei Vasilescu, Galați, Editura Alma, 1998. Numai în interiorul volumului se amintește că ilustrațiile provin din colecțiile Viorel Cosma și Nicolae Vasilescu-Capsali, fără a fi cert în posesia căruia dintre ei s-a aflat atunci.

Micul volum de circulație extrem de limitată (practic necunoscut) cuprinde publicarea în franceză și română a unor texte de Marguerite Vessereau și Antoine Goléa, incluzând inevitabil și observații despre Œdipe, dar nici o referință la leitmotivele din Œdipe. Faptul atestă că nici măcar Viorel Cosma și Octavian Lazăr Cosma – care împreună au scris spre o sută de cărți despre Enescu și sute sau mii de cronici și articole – nu au colaborat cu privire la acest mic manuscris. În 2014, Octavian Lazăr Cosma nu menționează reproducerea pe o copertă. Necolaborând, au emis astfel fiecare câte o ipoteză cu privire la sursă/proprietar de facto. Fie de la Enescu către Floria Capsali: asta afirmă că a înțeles Octavian Lazăr Cosma, iar între timp a fost stabilit contextul: asta a înțeles dl Octavian Lazăr Cosma de fapt de la Filip Capsali însuși, care a dus fila în expoziția ONB, la 23.09.2013. Fie din colecția colecționarului Nicolae Vasilescu-Capsali, cum scrie și publică – la Galați și în afara vreun sesizări muzicologice până acum – Viorel Cosma. Cele două atribuiri au un singur element comun: nu există nici o referință la Romeo Drăghici. Nici o referință la certificatul eventual Drăghici din 1974. Nici o referință la faptul că acele file ar proveni din „colecția Drăghici“ – cum repetă casa de licitații. Nici acești mari muzicologi, nici vreun alt muzicolog citindu-i (…) nu se întreabă: de ce se regăsește o astfel de filă în fonduri Enescu private despre care nu se știe nimic?

Ministrul Bogdan Gheorghiu a afirmat la conferința de presă inaugurală a Festivalului Enescu XXV (27.08.2021) că filele Œdipe au fost trimise pentru expertizare la Muzeul Enescu. Dar Muzeul Enescu, după cum au declarat reprezentanți ai săi, nu a fost consultat de vânzător și/sau licitator niciodată cu privire la aceste fonduri Enescu! Mai mult, Muzeul Enescu a aflat la sesizarea noastră despre existența acestor manuscrise Enescu. Încă și mai mult, la 22 august o reprezentantă a Muzeului Enescu a declarat că Muzeul și-a fi exercitat drept de preemțiune, chiar dacă nu a fost informat decât din reacția publică.

Licitaţie controversată cu bunuri ale lui George Enescu. Veridicitatea este pusă la îndoială, dar bunurile ar putea fi patrimoniu naţional | observatornews.ro

Dar de fapt Muzeul Enescu nu și-a exercitat dreptul de preemțiune nici atunci, nici de atunci și până azi. Mai grav, nici Muzeul, nici o altă instituție muzicologică nu a studiat, analizat și prezentat public concluziile lor cu privire la noile loturi Enescu.

Alte loturi ale licitației Enescu

Alte loturi au fost analizate în cuprinsul anchetei muzicologice prezentate pe site. În plus, se va remarca și faptul că scoaterea la licitație prin înrămare a mai multor manuscrise și fotografii Enescu (de pildă Loturile 77, 79, 81, 89 și 105) poate ascunde, devenite inaccesibile pe verso-ul loturilor, datarea, circumstanțele tehnice ale producerii și mai ales proveniența lor propriu-zisă. Înrămarea prezentată nu este înrămarea originală, ci o înrămare recentă, după un tipic identic, operată chiar pentru această licitație de Historic. Ansamblul loturilor necesită o expertiză independentă concludentă și generală.

Concluzii

Toate aceste argumente, probe și demonstrații istorice, muzicologice și juridice au fost aduse în principal de petiționari și de unii jurnaliști de investigație. Cu excepția ARTEXIM, toate celelalte instituții muzicale, muzicologice și de patrimoniu au absentat. Ceea ce se știe astăzi, după 25 de zile de anchete erudite și jurnalistice, este ceea ce au ascuns din capul locului și casa de licitații Historic, și vânzătorul Filip Capsali. Chiar și ceea ce recunosc aceștia astăzi – că nu posedă decât un certificat (oricum unul plin de probleme legale, muzicale și intelectuale), că nu au acte de proprietate, că proveniența documentelor licitate este absolut neclară – este rezultatul presiunii dezbaterii publice, nicidecum corectitudinea și transparența acelora, nicidecum măcar inițiativa licitatorului și vânzătorului. Ca urmare a tuturor acestor argumente sistematizate și sintetizate pe site-ul nostru, tot ce a anunțat Historic la 19.08.2021 a încetat în întregime să mai stea în picioare.

Vă solicităm  Dvs., așa cum solicităm și tuturor celorlalte organisme abilitate în a se pronunța juridic, intelectual și muzicologic, să acționați prompt, în directă conformitate cu obligațiile și responsabilitățile care vă revin de drept și de fapt, pentru a bloca în consecință această licitație, precum și oricare alte acte economice similare ale vânzătorului și ale licitatorului, întrucât ele, după ce au produs o hemoragie abia parțial și in extremis stopată a manuscriselor lui Eliade, periclitează acum – inacceptabil, impardonabil, fără precedent – însăși memoria lui Enescu.

Materialele de anchetă și analiză prezentate pe site au fost elaborate de un grup de muzicieni, muzicologi, juriști și istorici din România, Italia și Franța.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s