Articol de Radu Vancu apărut în 29.03.2021 pe Contributors
E incredibil & de neînțeles, pentru mine, cum de statul român nu găsește un amărât de milion de euro, sau cât o fi costând (cam ăsta trebuie să fie ordinul de mărime, oricum), ca să achiziționeze deodată TOATĂ arhiva Eliade.
Și să o digitizeze apoi PE TOATĂ.
Ce înseamnă programul România educată, când România nu dă doi bani pe puținii savanți & scriitori realmente universalizați pe care îi are?
Ce nevoie avem de un Minister al Culturii, care nu reușește să protejeze minimal cultura?
La ce bun să ne mințim că avem o cultură, când e evident că statul nu dă doi bani pe ea?
Eliade vândut pe bucăți la talcioc. Georgian recuperat numai printr-un noroc (de același neobosit & admirabil & neverosimil Eugen Ciurtin care se luptă și pentru Eliade). Casa lui Blecher dărâmată. Artiști amenințați cu moartea.
Cum spuneai, Max Weber? „O națiune e o comunitate de sentiment și memorie.”
Statul român ar trebui să plece obrazul în fața acestei definiții.
Găsiți fleacul ăla de bănet, cumpărați TOATĂ arhiva Eliade & digitalizați-o PE TOATĂ.
Altfel, nu voi mai crede niciodată nici un politician român care vorbește despre cultură.
P.S. Pentru cine nu cunoaște contextul, las mai jos trimiteri înspre două intervenții recente ale lui Eugen Ciurtin, autorul ediției critice Eliade (din care a apărut deocamdată doar primul volum), editorul integralei critice Georgian (3 volume), cercetător la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, unul dintre puținii istorici ai religiilor autohtoni admirați de comunitatea academică internațională:
Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat 