September 1 at 1:18 PM

100.000 (scontând spre 300.000) EUR pentru cele cinci file Œdipe?

Dar în 1998 deja, acum 23 de ani, s-a putut ceva chiar gratuit și chiar în privința filei cu leitmotivele. Fără ca măcar lumea muzicală cea mai expertă în Enescu să se autosesizeze. Și fără nici o mențiune la originea, data, calitatea și conținutul manuscrisului. Fără mai ales a se observa că nu sunt leitmotivele din partitura completă definitivă, ci o schiță prealabilă.

Pe coperta unui mic volum publicat la Galați – are 60 pp. – și pe care se pare că nu l-a recenzat, citat și reprodus nimeni: Viorel Cosma, Un suflet românesc în universalitate, prefață de Viorel Cosma, text stabilit, ICONOGRAFIE SELECTATĂ, argument, traducere și note de Dan Râpă, Constantin Frosin, Andrei Vasilescu, Galați, Editura Alma, 1998.

O publicație fără nici o credibilitate muzicologică și culturală, QMagazine, care a făcut publicitate licitației chiar din momentul în care a fost lansată, deci probabil cu concursul direct al Historic, a semnalat ieri o foto cu fila leitmotivelor. Înșelător, firește. Foto din acel articol este de fapt o s u p r a p u n e r e a două elemente: o referință internă în carte și coperta a IV-a, unde într-adevăr figurează reproducerea filei în discuție. În discuție mai ales mâine la Biroul Comisiei  Ministerului Culturii. Iată imaginile.

Micul volum de circulație extrem de limitată (practic necunoscut) cuprinde publicarea în franceză și română a unor texte de Marguerite Vessereau și Antoine Goléa, incluzând inevitabil și observații despre Œdipe, dar deloc la leitmotivele din Œdipe. Sunt în schimb multe pagini despre „dor“.

Ce înseamnă această publicare? În primul rând că nici Viorel Cosma și Octavian Lazăr Cosma – care împreună au scris spre O SUTĂ de cărți despre Enescu și sute de cronici și articole – nu au colaborat cu privire la acest mic manuscris. În 2014, Octavian Lazăr Cosma nu menționează reproducerea pe o copertă (!), cu atribuire de posesor, dar fără atribuire a calității de posesor (de la cine provenea, în ce condiții, la ce dată?). Necolaborând, au emis astfel fiecare câte o ipoteză cu privire la sursă/proprietar de facto. Fie de la Enescu către Floria Capsali: asta afirmă că a înțeles Octavian Lazăr Cosma, iar noi am stabilit între timp contextul: asta a înțeles de fapt de la Filip Capsali, care a dus fila în expoziția cu costume a ONB, la 23.09.2013. Fie din colecția colecționarului Nicolae Vasilescu-Capsali, cum scrie și publică – la Galați și în afara vreun sesizări muzicologice până acum – Viorel Cosma. Grad de rudenie eventual al lui Nicolae Vasilescu-Capsali cu Floria Capsali nu este cunoscut.

Cele două atribuiri au un singur element comun: nu există nici o referință la Romeo Drăghici. Nici o referință la actul eventual Drăghici din 1974. Nici o referință la faptul că acele file ar proveni din „colecția Drăghici“ – cum repetă casa de licitații.

În 1998 fila era inedită. Ea a trecut neobservată. Neobservată de însuși Octavian Lazăr Cosma, care analizase leitmotivele pe larg în cartea din 1967 (cu care am și început acest serial, la 19 august chiar), și pe care o reîntâlnește în foaierul Operei în 2013. Și pe care o publică pe fragmente în 2014. Nici acești mari muzicologi, nici vreun alt muzicolog citindu-i (…) nu se întreabă: de ce se regăsește o astfel de filă în fonduri Enescu private despre care nu se știe nimic?

Îi mulțumesc prietenului meu, profesorul Doru Căstăian, pentru a-mi fi procurat acest volum, așadar pentru a-l procura oricui este interesat de opera lui Enescu. 

Ați urmărit Thriller Enescu | Ziua XIII | Ep. 27.