1. Lotul 26 de la licitația Enescu | Historic: Scrisori de la Lydie Cèdre. Publicate deja în traducerea și arhaizantă, și regionalizantă a lui Romeo Drăghici (RD), în George Enescu. Biografie documentară. Copilăria și anii de studii (1881-1900), prefață de Mihnea Gheorghiu, Bacău, Muzeul de Istorie și Artă al Județului Bacău, 1973 (RD73). Carte tipărită la Inteprinderea Poligrafică Bacău. În 2.500 exemplare. Și, în ultimele decenii, foarte greu de găsit (în afara unor biblioteci). Exclusiv despre Lotul 26: citește aici Thriller Enescu Ep. 22 | Vinerea detectivă (vinerea trecută adică, când am făcut prima identificare). Sunt în RD73, pp. 71-74 (foto acum și română, atunci în franceză).
2. Prefața la RD73 e semnată „Mihnea Gheorghiu, Președinte al Academiei de științe sociale și politice“. DE CE, cu un asemenea conținut și cu asemenea sprijin, acest volum NU a apărut la o editură mai acătări și mai ales NU la București, unde apăreau efectiv toate celelalte zeci de volume pe care trebuie să le recitim acum? Un fel de imbold sau un fel de avertisment despre măruntaiele viitorului thriller există în altă parte în RD73: coperta e semnată de un anume… Candiano Priceputu. N-aș trece cu ușurință peste un asemenea specimen și caragialesc, și horror.
3. RD73 este singura carte foarte substanțială a lui/la care a contribuit el cu inedite. Dar Drăghici anunța prin Gheorghiu („să ne dea tot ce știe despre el“, RD73, p. 7) că va adăuga inedite pentru anii 1901-…? în „volumul promis, următor“. Volumul astfel promis, următorul, nu a mai apărut. Au apărut însă, abia în 2021, alte multe documente întrutotul similare ca origine și portanță biografică dintr-o așa-zisă „colecție Drăghici“ tocmai în această preconizată licitație. Dacă recitești RD73 (sau citești pentru prima dată), inclusiv dacă parcurgi biografia ilustrată de la final, constați că e același tip de documente susceptibile să construiască o biografie. RD73 are intervenții minime (și nu întotdeuna prea fericite) ale autorului (cândva altist, acum îmbătrânit). RD73 nu numai că publică în premieră absolută documente ca cele scoase acum la licitație (evident, numai cele corespunzătoare anilor 1881-1900), dar o parte însemnată a loturilor Enescu din licitație (dintre 1901 și până la ultima sa fotografie, binecunoscută… dar din ce colecție?) și-ar fi găsit, provenind dinspre Drăghici, similar locul în volume biografice 2 și 3! În licitație sunt chiar loturi din ceea ce n-a mai apucat să facă Drăghici. Și mai ales: în licitație sunt loturi care nu se (mai?) regăsesc în Muzeul Enescu. Dar originalul francez al scrisorilor de mai sus când a ajuns de fapt la Viorel Cosma? Acesta nu l-a semnalat înainte de 2011. Dar 2011 este foarte târziu: este o dată ulterioară începutului de catalogare la Muzeu (coincide de fapt cu sfârșitul ei). O avea probabil într-o copie (xerox sau de mână), dar el însuși amintea în acel articol că mai nimeni nu se ocupase înainte de Lydie Cèdre. Am demonstrat că nu o putea avea decât fie de la Drăghici, adică anterior actului citit de CF (1974), fie chiar de la cei care au beneficiat de acel act. Și acest lucru va trebui stabilit.
4. Personaj foarte influent în epocă și suficient de sinistru, Gheorghiu (Mihnea) amintește că RD a tradus deja convorbirile cu Gavoty în 1973, dar! „nu știu de ce nu și-au găsit un editor până acuma“ (p. 6). Și Bacău, și fără a-l publica pe Enescu când îl tradusese?! Ce se știa despre Drăghici în lumea de după înghețul post-corean din iulie 1971 așa încât era ținut deoparte? Cine îl ținea deoparte din lumea muzicală? Așa cum se știe bine, Gavoty în română apare – foarte ciuntit – abia în 1982. Nouă ani mai târziu!
5. Evident că mi-aș fi dorit mult zilele astea să fi fost de formație, și eu, un muzicolog. Văzând însă bine cum aproape toți muzicologii tac în formă continuată, m-am și răzgândit între timp. E înțelept să ne mulțumim cu ce avem. Mai ales cu prefața în prefață (M. Gheorghiu îl cita pe o pagină și un sfert pe Drăghici, de parcă el însuși nu era apt, sau poate nu era AGREAT, nu era agreat nici la Bacău! județul Tescanilor, totuși) să-și scrie singur prefața! în TOT restul cărții Drăghici NU mai spune niciodată de unde provin materialele, nu există nici măcar o SINGURĂ notă cu indicarea sursei pentru inedite (!) și nu mai spune niciodată ce spune în prefață, se ferește să spună de fapt dacă TOT ce a primit de la Enescu – dar de unde altundeva să primească istoria minuțioasă a întregii lui copilării și adolescențe?!?! – este deja la Muzeu sau le-a dosit cumva el în casa din spate, acolo unde stătea, în casa construită și ea tot de Enescu însuși. Dar chiar și AȘA, este limpede că Drăghici însuși trebuia să se pună în concordanță cu voința generală ultimă a lui Enescu. Și asta e tot ce contează. Și asta trebuia să fie tot ce – vreodată – ar fi contat. Spicuiesc pasajul esențial:
6. „Nu m-am gândit niciodată că această pasiune de colecționar [a mea] va servi odată la întemeierea Muzeului închinat memoriei celui mai mare muzician român, sau la alcătuirea lucrării de față. | Maestrul mi-a arătat totdeauna bunăvoință, prietenie și încredere, ceea ce l-a determinat, pe când era bolnav la Paris, să-mi ÎNCREDINȚEZE GIRAREA INTERESELOR SALE ÎN ȚARĂ. Bineînțeles că aceasta, și mai târziu cinstirea memoriei sale, au fost principalele și SINGURELE mele preocupări“.
7. Asta, doamnelor și domnilor, încercăm noi, petiționarii, să spunem din secunda în care programul licitației Historic a ajuns public. Licitația asta, precum și alte câteva licitații cu fonduri private Enescu de care se știe deja, se bazează pe înstrăinare neautorizată și inautorizabilă sau direct pe furt.
8. Ce ai făcut de fapt, dle Romeo Drăghici, cu „bunăvoința, prietenia și încrederea“ lui Enescu? L-ai vândut la câteva luni numai (bunul de tipar e din 29.10.1973) după ce ai scris și publicat asta? Așa susține un anumit d. Cezar Florea, cu un document în care nu doar l-ai fi trădat – dar l-ai și făcut muzicolog.
Foto: RD73, exemplar din biblioteca mea, broșat, autograf RD, din 1.04.1974, către… cine?
Va urma. Sunt un oarecare pisălog, știu. Am să mă opresc însă abia după suspendarea acestei, acestor, viitoarelor similare licitații.
Precizări ale Muzeului Enescu despre filele Œdipe – nu, nu le-au primit sau văzut, cum spusese Ministrul la deschiderea Festivalului, pentru că s-a luat după descrierea dobitoacă a Historic, care spune (și dă la expertizat!) „partitura Œdipe“de 5 file în chip de partitura definitivă și integrală Œdipe de la Muzeu.
Și nu, nu este clar dacă se va mai face o expertiză, una de specialitate și care să nu urce preemțiunea la imensa sumă de 100.000 EUR, din care nu au de câștigat decât cei care scot astfel de bunuri patrimoniale în condiții neclare la licitări contestate. A, și nu au văzut nici vioara aceea…
Dar ARTEXIM a declarat în urmă cu iată 11 zile (și nimeni n-a mai urmărit?) că Florea invocă relații foarte bune cu Ministrul Gheorghiu. Dacă le are într-adevăr, ministrul ar fi complice și ar plana și suspiciuni asupra punctelor principale: probele de posesiune, expertizarea muzicologică și stabilirea prețului de pornire. Dacă într-adevăr nu le are, atunci este atras fără voie într-o problemă pe care ar trebui să o rezolve cu celeritate, împreunăcu Comisia abilitată și, desigur, tocmai cu Muzeul Enescu.
Muzeul Național „George Enescu”
UPDATE
În contextul numeroaselor discuții și solicitări din spațiul public, reiterăm faptul că partitura operei Oedipe (manuscrisul) se află la muzeu, bine păstrată în condiții corespunzătoare de conservare și protecție. Experții muzeului lucrează în prezent la dosarul de clasare pentru partitura generală integrală a operei Oedipe, pe care o deține muzeul.
Muzeul nu a fost contactat de casa de licitații, iar experții noștri nu au văzut documentele respective.
La solicitarea muzeului, prin care se manifesta disponibilitatea instituției de a pune la dispoziție serviciile expertului nostru, acreditat pentru manuscrise muzicale George Enescu, Direcția pentru Cultură a Municipiului București a răspuns, cu adresa nr. 3603/27.08.2021, următoarele:”SC Casa de Licitații Historic SRL a respectat toate condițiile legale (Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național) în privința clasării bunului cultural mobil la care faceți referire [nota noastră partitura operei Oedipe]. Menționăm că Partitura -Manuscris intitulată – Partitură a operei Oedipe cu 4 adnotări olografe, autor George Enescu, datare cca.1930, a fost expertizată de către un expert acreditat de Ministerul Culturii. Decizia de a se întocmi o nouă expertiză pentru acest bun cultural mobil poate fi luată numai de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, în următoarea ședință, din luna septembrie 2021.”
Față de cele de mai sus, muzeul nu poate decât să asigure opinia publică de prezența în instituție a manuscrisului original. Precizăm, de asemenea, că niciunul dintre angajații sau experții muzeului nu a văzut documentele scoase la licitație sau vioara.
Instituții în eclipsă. Asta în privința moștenirii lui Enescu, care a fondat și sprijinit incomparabil zeci de instituții muzicale și culturale în România toată viața. Astfel:
MAI nu a răspuns deocamdată în nici un fel public la sesizarea ARTEXIM din 20 august.
Ministerul Culturii nu a răspuns la problemele majore semnalate de petiția din 20 august și de materialele de presă ulterioare. Nu a menționat decât loturile cele mai scumpe, în care preemțiunea statului ar servi de altfel direct, total și imediat interesele licitatorilor.
Nici Ministerul Culturii, nici Comisia de resort a Ministerului, nici casa de licitații nu au contactat Muzeul Enescu, unde se regăsesc și singurii experți evaluatori muzicologi. Cum vor putea de fapt lucra la întâlnirea biroului Comisiei de joi 2 septembrie? Scrisorile din arhiva Enescu, certificatul de botez al lui Lipatti nu contează?
Nici o instituție nu a solicitat deocamdată raportul de expertiză/clasare anterior. Nu e cunoscut CINE a stabilit din start rotundele cifre de 50.000, respectiv 100.000 de euro pentru loturi atât de controversate. Nu are dreptul publicul să știe cine a stabilit valoarea de 50.000 euro ca start pentru o legendă neatestată? Despre dosarul unei „vioare“ moderne despre care ministrul însuși a spus că nu are toate elementele întrunite? Le-a întrunit cumva între timp? Sau, sfidând toate celelalte mărturii apărute și care ar putea duce la numeroase autosesizări, Comisia se întrunește cumva pentru un singur lot?
Nici acestea, nici alte instituții abilitate nu au răspuns informațiilor și clarificărilor suscitate de z e c i l e de articole și interviuri apărute între timp despre licitația Enescu.
Petiția semnată de aproape 5.500 de persoane îi include azi și pe
Sorin Alexandrescu, Maria Alexandrescu-Vianu, Alexandru Anastasiu, Andreea Apostu, Alina Azario, Ionuț Daniel Băncilă (Berlin), Gabriel Bebeșelea, Florica Bechet, Cristina A. Bejan (Denver), Grațiela Benga-Țuțuianu, Ioana Bentoiu (Geneva), Răzvan Biriș, Ileana Bîrsan, Iulian Boldea, Ioana Both, Leo Butnaru, Bogdan Caranfilof, Florin George Călian, Mircea Cărtărescu, Doru Căstăian, Raul Cârstocea, Adrian Cioflâncă, Daniel Citirigă, Ionel Ciupureanu, Coziana Ciurtin (Londra), Roland Clark (Liverpool), Nicolae Comănescu, Carmen Constantin, Ion Copoeru, Bogdan Crețu, Florin Crîșmăreanu, Dan Croitoru, Gabriel H. Decuble, Florin Deleanu (Tokyo), Péter Deményi, Mihail Demetriade, Oana Demetriade, Andrei Dimitriu (managerul general al Ateneului), Nora Dincă, Corina Doboș, Mihaela Doboș (fostă directoare România Muzical), Ștefan Dorondel, Domnica Drumea, Oana Fotache, Călin Goina, Octavian Gordon, Mirel Iancovici, Matei Ioachimescu, Andrei Ioniță, Ruxandra Ivan, Flori Jalbă, Dana Jalobeanu, Radu Jude, Ligia-Verkin Keșișian, Andreea Kiseleff, Mădălina Lascu (Biblioteca Academiei Române), Adrian Lăcătuș, Ciprian Mandici, Laura Manolache (fostă directoare a Muzeului Enescu), Alexandra Marinescu, Ioana Marghita, Ciprian Marinescu (Osaka), Oana Marinescu (director de imagine al Festivalului Enescu), Barbu Mateescu, Bruno Mazzoni (Roma), Ciprian Mihali, Alexandru Mihăilă, Călin Mihăilescu (Toronto), Iulia Motoc (CEDO, Strasbourg), Reluș Mureșan, Radu Nica, Șerban Nichifor, Veronica Niculescu, Otilia Nuțu, Iulian Ochescu, Damiana Oțoiu, Dan Pârvu, Cosmin Perța, Andrei Pleșu, Dan Popescu, Walther Alexander Prager, Cristian Preda, Gilda Rădulescu, Silviu Rogobete, Marilena Rotaru, Gelu Sabău, Ala Sainenco, Ana Maria Sandi (nepoata lui Enescu), Cătălin Sava, Carla Schoppel, Dan Siserman, Liliana Staicu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Valentin Stângă, Alin Suciu (Göttingen/Helsinki), Oana-Valentina Suciu, Péter-Dániel Szanto (Leiden), Emilia Șercan, Mihai Șora, Vlad Șovărel, Gheorghe Ștefanov, Laura Ștefănuț, Bogdan Tătaru-Cazaban, Miruna Tătaru-Cazaban, Vladimir Tismăneanu (Washington DC), Ioan Alexandru Tofan, Ciprian Tudor, Ionuț-Alexandru Tudorie, Ioana Turcu, Cornel Țăranu, Dan Ungureanu, Radu Vancu.
Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat 