Thriller Enescu | Ziua 14 | Ep. 28

September 2 at 9:18 AM

Se întrunește astăzi, într-o zi care va fi decisivă inclusiv (…) pentru soarta manuscriselor Enescu, Biroul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor din Ministerul Culturii. Vor avea de examinat 2 (două) din 190 de loturi. Sau poate chiar numai unul singur. Eventual nu și acea vioară neatestată biografic, despre care nici chiar Historic nu mai spune între timp nimic.

Sunt prea multe omisiuni în context: de ce nu se știe mai mult despre activitatea din anii 1970 a lui Drăghici? Pentru că nu se știu nici în spațiul public, nici chiar în literatura de specialitate (!) lucruri esențiale despre Romeo Drăghici.

De pildă: câți ani avea în 1974, când ar fi scris un mic act (de mână) pentru un colecționar? Acel colecționar pe care l-am identificat și dezvăluit între timp.

Romeo Drăghici era născut în 1 8 9 1! Cu numai zece ani după Enescu!

Până în 1957 fusese urmărit de Securitate și o știa. Din 1957 fusese racolat de Securitate și se ocupa de pregătirea înființării Muzeului Enescu.

Până și Mihnea Gheorghiu, cu un an înainte de acel presupus act, scrisese despre Romeo Drăghici: „Timpul și energia în amurg […] nu i-au îngăduit, până acum, să ne dea tot ce știe despre el [Enescu]“. Nici nu a mai dat de atunci. Dar ne spune Historic în 2021 ce ne mai dă: un mic act presupus autograf și autentic cu o sumedenie de neclarități.

În 1974 avea 83 de ani. Și era aproape orb. Și era aproape senil.

Asta mi-au confirmat numeroase personalități care l-au cunoscut bine în chiar acea perioadă: muzicieni, muzicologi, membri ai Muzeului Enescu.

Ați urmărit Thriller Enescu | Ziua XIV | Ep. 28.


September 2 at 12:22 PM

LE: Nu știm dacă s-a întrunit astăzi Comisia, nu există nici un comunicat în acest sens. Poate că nu? Fusese anunțată pentru 2.09 chiar de ministrul Culturii la conferința de presă a festivalului Enescu, la 27.08.

În sfârșit: MAI a preluat sesizarea Artexim și a demarat o anchetă în jurul licitației Enescu la Historic.

Veste proaspătă a jurnaliștilor de investigații care doresc să pregătească noi materiale, în urma noilor dezvăluiri făcute publice. 

#Petiționarii trebuie să știe.


September 3 at 7:16 AM

Enescu către Antonescu, în timpul dictaturii acestuia și în persoană, la 7 noiembrie 1942: „plec și eu în caz că mi se duc muzicanții la Bug“.

Ca și în primul război, și în al doilea Enescu se ocupa cu salvarea de vieți, iar când nu mai era altceva de făcut, făcea asta în persoană și de unul singur.

Am fost întrebat de mai multe ori care e sursa acestei afirmații, cvasi-necunoscute înainte să o popularizez într-un articol din 4 mai 2016 („De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi“). M-au întrebat și istorici, și jurnaliști, și muzicologi chiar (de pildă, nu o știa the late Victor Eskenasy).   

Această notă informativă despre Enescu mergând la Antonescu a fost descoperită de istoricul Viorel Achim la Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Direcția Generală a Poliției. Vezi Viorel Achim, „Atitudinea contemporanilor față de deportarea țiganilor în Transnistria“, în Viorel Achim, Constantin Iordachi (coord.), România și Transnistria: problema Holocaustului, București, Curtea Veche, 2004, p. 229.

Și azi nu suntem măcar în stare să-i salvăm din colecții private și punem în ordine toate hârtiile. Cine s-a dus peste Antonescu atunci, în 1942, vorbind așa? Cu nici patru luni înainte, ultima dată la București, Eliade nu s-a dus măcar să-și revadă prietenul tinereții lui, un anumit Sebastian.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s