Ieri era obligatoriu să existe declarații publice ale Ministerului Culturii și/sau Comisiei cu privire la măcar 2 din cele 190 de loturi Enescu & co.
Nu au fost. Nu sunt nici azi. Nu se știe nici dacă s-a întrunit Biroul Comisiei. Nu se știe dacă Comisia a văzut în sfârșit măcar cele două loturi. Nu se știe public nici dacă s-a amânat. Și dacă s-a amânat, cu cât s-a amânat, cu o zi, cu șapte, cu unsprezece? Și dacă vor mai amâna? Și dacă vor decide reexpertizarea? Și dacă toate acestea vor avea consecințe abia ulterioare licitației Enescu, încă programată pentru 22.09?
Ministrul/ministerul Culturii nu mai comunică deloc. A, șeruiește câte un video cu dl Câțu, cu valoare de 0 (zero) reacții.
Thrillerul Enescu (în ziua XV | aici ep. 29) există din plin, dar publicului i s-a tăiat semnalul. De tot.
PS. Dar ce mai face vioara aceea „Guarnieri“ donată de Regină lui Enescu începând cam cu 2013?
Când un mare prieten al lui Enescu, într-o carte indispensabilă pentru a descâlci Thriller Enescu, stabilea el însuși legătura dintre Eliade și Enescu. Și anume cu această precizie.
Proba pe capturi de ecran: Thriller Enescu | ziua XVI | Ep. 29 bis
Cezar Florea/Historic a anunțat ieri, cu o jumătate de surlă și un rest de trâmbiță (emisiune BZI), că deschiderea stagiunii Operei din Iași se va face chiar cu acea vioară Wolff 1885 (copie Guarneri: așa ar trebui numită)! Cea care nu are nici un fel de atestat public că i-ar fi aparținut lui Enescu și nu prezintă nici o referință că i-ar fi fost oferită de Casa regală lui Enescu. Historic repetă „experții noștri“, Historic păstrează în prezentarea de pe propriul lor site falsul tranziției textuale de la un pseudo-Guarneri (adică această Wolff 1885) la acel veritabil Guarneri cu care Enescu a cântat.
Dar ce anunța Historic acum câteva ore nu se regăsește pe site-ul sau pe pagina de FB a Operei din Iași! Nu e un concert care pare că va avea loc. Așteptăm precizările, dar e bine deja că impostura este stopată. Are cineva vreodată probe că o vioară i-ar fi aparținut lui Enescu și ezită să le prezinte? Are cineva vreodată probe că Regina Elisabeta i-ar fi dăruit o vioară lui Enescu și ezită să le prezinte? Și asta timp de 15 zile, jumătate din timpul care rămânea până la data preconizatei și litigioasei licitații.
ONRI procedează așadar similar ARTEXIM. Bravo, Opera Națională Română din Iași!
Ce a mai pățit Enescu la Iași.
„La Iași vine, pentru a încânta o dată mai mult lumea cu arcușul său, cu acela care, în războiu, mângâia durerile răniților, Enescu. […] Și, undeva, niște tineri îi ies înainte. Îl insultă grosolan. Ziarul spune – s-o credem? – că el a fost chiar rănit. Ce greu mi-a venit să scriu acest cuvânt.
Erau, adaugă informația, tineri din «lumea bună».
Să vie mojicii să-i învețe purtări!“
N. Iorga, „Enescu insultat?“, Neamul românesc, 5 mai 1929, duminică.
Mai mulți muzicieni și muzicologi se pronunță asupra circumstanțelor foarte neclare ale unei licitații Enescu. Iată-l, în Suplimentul de cultură à la rentrée, pe Cătălin Sava. Căruia îi mulțumesc alături de petiționari – cauza e comună și datoria e mare și e veche!
·
După Cultura la dubă, Europa FM, Libertatea, Europa Liberă, G4Media, Radio România Muzical, EduPedu, SpotMedia, News.ro, Adevărul, Dilema veche, Suplimentul de cultură (și multe altele: au apărut peste 90 de materiale de presă), iată și Revista 22: un articol al Andreei Apostu.
Titlul îmi amintește de ceea ce, acum mai bine de un secol, filologii și pe urmele lor chiar muzicologii numeau un bun cultural prăbușit, căzut, scufundat: acel gesunkenes Kulturgut care devine o parte din patrimoniul Enescu.
PS Mă refer desigur la binecunoscutul George Breazul, „Idei curente în cercetarea cântecului popular. Moduri pentatonice și prepentatonice“, Studii de muzicologie I (1965), [Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R.,] pp. 5-62.
https://revista22.ro/cultura/un-patrimoniu-scufundat-saga-licitatiei-enescu